Prima data cand am vazut un turc m-am ingrozit. Era imens! Un turc absolut gigantic.
Si surprizele nu s-au oprit aici. La un bar de langa un santier turcesc din Iasi munceau turci. Vazandu-i acolo, pe schele, trebaluind, as fi zis ca-s oameni normali, niste turci ca toti turcii. Dar seara au venit la bar! Si astia erau de-a dreptul acromegalici. Toti! Unul mai masiv decat celalalt.
Apoi dau peste un patron de salon auto, tot turc. Cand am intrat in biroul lui, aproape ca m-a busit rasul. Abia incapea pe scaunul ala. Statura lui impozanta domina toata incaperea.
Nu exagerez: cred ca aproape toti turcii pe care i-am vazut erau pe undeva pe la 1,7 – 1,9 m inaltime!!! Sa fiu chiar eu victima unei asemenea coincidente? Sa am sansa asta grotesca de a intalni numai turcaleti ca niste Atlasi, cu umerii pana la cer si solizi ca niste monoliti preistorici? Bai tata! Parca intrase toata natia turcilor intr-un fel de etno-erectie si nu m-as fi mirat sa aflu ca Turcia are interdictie sa joace baschet la olimpiada.
Ca toata lumea, am invatat si eu la scoala, la ora de istorie, ca marile batalii castigate de voievozii nostri impotriva turcilor opuneau de obicei vreo 10 mii de moldoveni unor ostiri turcesti numarand fix 120 de mii de spahii. Va amintiti raportul? 10.000/120.000. Toti il stim.
Copil fiind, si incercand sa impac minciunile profului de istorie cu acel bun simt de fond cu care incercam sa armonizez paradoxele realitatii, mi s-a imprimat automat pe cortex ca un turc normal e inalt cam cat o curca; hai, poate-poate, turcii cu rang mai inalt sa fie maxim pe la inaltimea lui Adrian Copilul Minune. Ca altfel mi se parea cumva dificil sa fie batuti in permanenta de o oaste de vreo 12 ori mai mica. La un moment dat ma busea rasul cand treceam la secolul urmator si aflam ca inconstientii aia de turci iar au avut tupeul sa ne atace.
Si uite-asa astazi am ajuns sa ma uit de undeva de jos la un om cu 10 centimetri mai scund decat mine.
Da, da’ nu toti spahii erau turci la origine. Erau oameni agatati din toate colturile lumii. Nu-i unea mare lucru cu atat mai putin Semiluna. La prima “inghesuiala” mai consistenta se cacau pe ei de frica si o luau la sanatoasa. Turcii veritabili erau mai putini (raportat la numarul de osteni), in general ocupau posturi de comanda sau cavalerie si chiar daca erau mari razboinici, daca nu te ajuta “materialul” nu prea ai ce face. Mai ales in fata unor gheogari care dupa ce beau o “shparla” n-au mama, n-au tata.