Ce scriu aici nu e literatura, nu-s inventii. Povestesc ce mi s-a intamplat aievea si pretind sa fiu crezut. Daca relatarea va figura ca text literar, va fi doar pentru ca e pur si simplu neverosimila. Sunt constient de asta si-mi asum riscurile ca pret al nevoii de a dezvalui teribila intamplare.
Asa…
M-am trezit dimineata, in pat. Intr-un pat. Trezirea aceasta e singura chestiune normala din sirul ce urmeaza. Trezirile in genere sunt identice; nu ne trezim altfel decat altii. Dar in clipa urmatoare m-am ingrozit – fara sa stiu exact inca de ce. Am sarit in picioare, am privit in jur. Primul lucru: n-am recunoscut nimic din incapere. M-am repezit spre fereastra. Mama tuturor sfintilor! Eram la etaj! Eu locuiesc la demisol! Mai mult, locuiesc in Iasi, dar de la poalele cladirii in care ma aflam se intindea Parisul. Parisul! Am strigat cu groaza: “Paris, Paris!!!“, am facut un salt inapoi si m-am privit. Ooooops! Aveam pe mine o bluza gri larga si un short subtire albastriu lung pana dupa genunchi!!! Eu dorm de obicei ori in putza goala ori cu un short foarte scurt si cel mult cu un tricou. Ce mai, de obicei ma tin cu firea, dar de data asta am simtit ca ametesc. Nu ascund totusi ca undeva incepuse sa fie si interesant ce se intampla. Mi-am privit picioarele: nu erau gambele mele. De data asta aveam gambe mai albe, eram mai cracanat si cumva mai scund. Incredibil! Urmatoarea verificare, intr-o fractiune de secunda: aoleu! Aveam si alta scula!!! Ceva mai mare (OK), dar arata foarte naspa, era putin stramba la dreapta si coaiele!!! Coaiele erau oribile, scrotul era lung si imi atarna pana sub pula dand loc la confuzii umilitoare.
Incaperea era mobilata simplu: un pat mare, doua noptiere, un dulap lung pe un perete, jos covor, in perete doua aplice, poze expuse pe o comoda… m-am napustit si cu ochii impaianjeniti de panica nu am recunoscut pe nimeni de acolo… poate doar, in trecere, intr-un grup mai mare, mi s-a parut ca unul din multime era Paul Goma, sau semana cu Paul Goma, si parca l-am mai recunoscut si pe Ovidiu Nimigean… Ovidiu sa fi fost?
Ca sa n-o mai lungesc – as putea povesti o eternitate despre aceste prime impresii – m-am repezit afara din incapere si m-am pomenit in livingul unui apartament. Primul lucru pe care l-am cautat: o oglinda. Nu exista acolo asa ceva, asa ca am orbecait printre obiecte straine si pereti pana am ajuns la baie. In oglinda se afla… se afla… aici e punctul culminant al experientei mele si al acestei relatari. In oglinda nu eram eu – si chestia asta mi-a dat lovitura de gratie, vertijul meu a devenit un vajait infernal. In oglinda se afla Paul Goma!
Deci ce mai tura vura: eu sunt Paul Goma. Paul Goma. Dizidentul, scriitorul etc. Paul Goma, cel pe care il stim cu totii: plecat din Romania in anul cutare, locuind in Paris si implicat intr-o labirintica tarasenie fara sfarsit cu autoritatile politice si culturale romanesti. Nu e loc de indoiala. “Acasa” eram numai eu (adica el) si am verificat in amanunt: sunt Paul Goma. Stiu si franceza!!! (la un moment dat mi-a scapat din gura, strain de mine, ca un soricel viu si greu, cuvantul “Merde!” Mi-am vazut actele.
Fleacuri? Pentru mine nu: n-am putut face mai mult de patru genoflexiuni. Doua flotari! Am intrat pe internet, am accesat “google”, am scos filtrul si am tastat “sex”. Am marit prima poza de pe-acolo (interesant, un negru i-o tragea uneia… offf, ma pierd in amanunte), am privit-o atent, am mai cautat, am mai cautat… Nu mi s-a sculat decat putin, la o scena cu o porumbita asiatica prinsa de coada intre africanele Scyilla si Caribda.
Mi-a sunat mobilul de cateva ori – cata ca o fi fost mobilul meu. N-am raspuns. Apoi n-am raspuns unei doamne in varsta care a sunat insistent la usa.
Intre timp, am pus raul in fata: ce ma fac daca raman pentru totdeauna Paul Goma?
M-am cautat pe internet. Am site (argh, cu un titlu infect: “sit webistic”). Mi-am cautat biografia si am invatat chestiile elementare: cati ani am etc. Merde!! Nu am aflat de nicaieri daca sunt insurat. Daca am copii. Tre’ sa mai caut. Nu mi-am stiut nici parola la adresa de mail. Sunt un om terminat! Well, at least sunt celebru. Oare cati bani am? Aoleu, oare sunt bolnav? Ce-mi place sa mananc? Am dat fuga la frigider, kah! Numai prostioare: branzeturi, iaurt, niste sunca de Praga, rosii foarte multe…
Primul lucru, o sa-mi revizuiesc toate cartile. M-am citit candva: nu mi-a placut nimic. Imi amintesc cu obstinatie cucurile lexicale inventate din lipsa de inspiratie in frazare: litint (adica literatura interzisa). Pesemne ca am mai scos din maneca alte cateva mii de “cuvinte” de genul asta, radacini lexicale amputate si altoite intre ele impotriva firii.
Deodata, am perceput o legatura intre mine (fostul) si Paul Goma. Candva, eu (fostul) am trimis un e-mail Domnului Goma (hahaha, cum imi suna acum cand sunt deja Paul Goma insusi). Am sarit pe internet. Da! Am gasit textul! Iata cum suna:
“Wed, 27 Jun 2007 12:41:03 -0700 (PDT)
From: “Iulian Doroftei” Add to Address Book Add Mobile Alert
Subject: Domnule Goma,
To: paulgoma@free.fr
V-am citit cartile, v-am urmarit – fragmentar – destinul.
Toata canonada asta reciproca intre autoritatile de stat si persoana Dvs., intinsa pe decenii, va ramane in istorie, lucru limpede. Va sustin si v-as sustine oricand.
Totusi, trebuie ca undeva, in “forul interior”, sa recunoasteti ca nu sunteti un scriitor, ci un disident. Am spus ca v-am citit cartile, va citesc si textele de pe sit… ati ramas acelasi: un scriitor superficial si inferior cabotin. Ma indoiesc ca v-ati facut vreodata griji in legatura cu materia si forma literaturii scrise de Dvs. Ca ati trait drame in fata nebulozitatilor pe care arta le arunca in drumul unui scriitor ardent. Ati siluit URAT limba romana cu gibonii acestia lexicali: litint, sit webistic, autura autorului… si alte si alte inventii fara scanteie, la care se vede ca apelati din lenea si incapacitatea de a impleti mestesugit cuvintele limbii Dvs. materne. Suna urat, tradeaza superficialitate si nu e decat maimutarirea unui demiurg al limbii – cum poate va credeti. De cate ori citesc ce scrieti am senzatia ca v-a luat locul un copil lipsit de talent: e si firesc sa ma astept la mai mult, sunteti faimos si orizonturile de asteptare sunt pe masura. Dar stilul stangaci, bolovanos, manuirea cuvintelor cu lopata, tratamentul brutal la care supuneti frazele si insesi cuvintele care le compun tradeaza o persoana lipsita de har si lansata pe orbite inalte de un reactor cu amorse politice, nicidecum – vai, nicidecum – literare.
Nu m-as da inapoi de la o categorizare extensiva a vriei literare in care va aflati de cand va stiu. Daca imi veti pretinde o argumentatie pe obiect nu ma voi da inapoi sa o produc: ar fi de folos in reglarea acestui “bug” in discernamantul literar al publicului: coborarea standardelor de receptare in fata unor monstri sacri ai moralitatii urbane.
Chiar ma gandeam daunazi: omul asta s-a luptat cu demonii politici si asta l-a facut scriitor. Nu e numai cazul Dvs. Exista o intreaga literatura proasta si consacrata: literatura disidentei. Oricata recunostinta ar merita un disident, e o abjectie sa-si procure un loc in pritaneul literar cu argumente de natura morala. Unde va e cinstea generica? De ce nu va recuzati ca manuitor al stilului? Ar fi sublim.
Intrezaresc o varianta, a drumului de mijloc, cea mai buna: sa va recunoasteti debilitatea in materie de litere si sa acceptati sa va invat sa scrieti. As incepe cu o critica argumentata si din pacate devastatoare la adresa scrierilor Dvs. si am continua cu lectii de scris. Va garantez ca primele semne s-ar vedea rapid si ar fi receptionate cu stupoare si placere de public. Sau macar mi-ati putea trimite spre revizie ceea ce produceti catre public – fie literatura si chiar texte extraliterare. Ar fi din partea mea un umil tribut de munca adus celui mai veritabil si curajos patriot roman astazi in viata.
Nu mai cred demult in minuni, e posibil sa nu va recunoasteti in caracterul descris. Dar sunteti Paul Goma… cine altcineva poate furniza mai surprinzator si in mod minunat – extrase din amorfitatea morala romanesca – diamante de moralitate?
Nu v-am scris acestea ca parte a vreunei coterii sau impins de interese neexplicite. Ceea ce ati citit – aceea am avut de spus.
Cu inspaimantata admiratie,
Iulian Doroftei”
Sa fie vreo legatura intre mesajul asta spontan si metamorfoza la care am fost supus? M-am sunat in tara. Nu a raspuns nimeni. Daca Paul Goma (fostul) se afla acum in locul meu?
Dupa cum am spus, pun raul inainte. Daca raman Paul Goma, am niste polite de platit. Inainte de toate. Mi-am luat cartile la revizuit. Una dupa alta. Din cand in cand mai vin unii pe aici, le zic ceva in franceza si pleaca. Am innegrit paginile tiparite cu note si corecturi. La unele volume o sa renunt complet. N-am sa modific totul dupa chipul si asemanarea mea (a fostului), dar o sa incerc sa le fac sa sune onorabil si sa reziste mai mult decat vâlva politica pe care am starnit-o acum vreo 40 de ani. Apoi o sa incerc sa le republic revizuite, s-ar putea sa nu mai am mult. Seara la culcare o senzatie de apasare pe piept si o ameteala teribila ma insotesc cand adorm… ma trezesc des si imi trec prin minte numai ganduri negre: haos, cineva ma musca de ceafa, un diavol cu sapca de militian ma bate cu un creion peste coaie strivindu-mi-le sistematic si timorandu-mi spermatozoizii. Atunci ma ridic tremurand, merg la frigider si mananc foarte multe rosii.
No Comments