fructul pornit

A fost odata ca niciodata un mosneag. Era batran ca vremea, cu pletele si barba albastre ca omatul, cu sprancene stufoase care-i cadeau peste ochii sinilii si limpezi ca lumina cerului, invesmantat cu o mantie lunga si purtand un toiag noduros, inalt si greu, facut parca nu sa ajute ci sa ingreuneze.
Il vedem pe mosneag acum sezând intr-un jilt inalt, auriu, incrustat cu semne misterioase la care daca te uitai, atent sau doar in fuga ochilor, acestea iti intrau in minte si iti schimbau faptura si firea pentru vecie. Jiltul se afla pe o podea ciudata, alba si pufoasa, ca un strat gros de vatelina. Podeaua aceea era un nor si mosneagul nostru din poveste era insusi Dumnezeu!
Undeva departe, la capatul indepartat al odaii in care isi facea veacul Dumnezeu, se afla o poarta inalta de 1,2 miliarde de parseci. Oricine putea intra pe poarta aceea, dar putini puteau ajunge pana in fata jiltului in care domnea Faptura Perfecta. In paranteza fie istorisit, acea poarta era Universul insusi. Tot ce exista se afla acolo, in pragul portii: planete, stele, constelatii, galaxii si clustere intergalactice, uriase voiduri unde nimicul era atat de vast incat capata consistenta Imposibilului si perioade de timp atat de mari incat, neputincioasa, Istoria se rupea din loc in loc lasand in urma fasii goale de moarte colectiva dincolo de care trecutul nu mai putea fi deslusit decat prin dibaciul ochean al deductiei.
Distanta de la poarta si pana la jilt e simplu de pus in cuvinte: era infinita. Numai Sfantul Petru, sarmanul de el o putea parcuge asa incat sa poata conversa direct cu Dumnezeu. Si bineinteles ca si Dumnezeu se mai aventura din cand in cand sa iasa din odaia lui, in perioadele cand oboseala ii dadea ragaz si El se hotara sa mai umble prin lume. E greu sa parcurgi o distanta infinita in timp util? E greu pentru noi, muritorii de rand. Dar pentru Sfintiile Lor e o simpla translare interdimensionala ca din pragul bucatariei pana la oala cu ciorba.
Si uite-asa intr-o buna zi, Sfantul Petru se incumeta sa-si viziteze bunul prieten si creator, pe insusi Dumnezeu. Il gasi in plina teofanie, deoarece Domnul tocmai se privea intr-o oglinda ajustandu-si putin pe laterale barba care se cam latise si ii dadea un nepermis aer rotofei de negustor batran de pe Volga.
“Petre! Ce surpriza!” striga Dumnezeu indreptandu-se spre Sfânt sa-l imbratiseze.
“Lol! Cool story bro!” raspunse Petre râzând de spiritul Tatalui Fiului.
“Mda…” spuse Creatorul. “Dezavantajele omniscientei. Fara surprize, fara suspans! Apropo de omniscienta, Petre, ca veni vorba: adevar graiesc tie: pana la al noua sute miliardulea cantat al cocosilor ma vei trada.”
“Nu se poate!!!” striga ingrozit Cerescul Locotenent. “Ia-mi dara acum zilele decat sa stiu ca voi face asa ceva!”
“Just joking man! Just joking!” râse Domnul si Petre rasufla usurat. Asemenea glume ii scormoneau intr-un trecut prea dubios ca sa mai aiba simtul umorului.
Se asezara pe nimic.
“Ei, ia povesteste, iubite prieten, ce te aduce la Mine?”
“Hahahahahaha, Doamne, esti irezistibil, se vede ca azi esti intr-o pasa buna. E tare asta, ai scris ‘mine’ cu majuscula. First time ever!” spuse Petre razand fara pofta (nu in sensul ca radea fals, ci doar in ideea ca in Paradis nu mai exista pofte ca pe Pamant).
Se mai amuzara si tachinara ei putintel si Sfântul trecu la subiect:
“Uite cum sta treaba Doamne. Nu e o veste noua ca pe Pamant sunt mari probleme. Oamenii fac din Pamantul lor un infern. Asta o stim, e de cand lumea. Ma uit cu mila la Scaraotchi saracul care e depasit permanent de evenimente: abia cu greu reuseste sa tina Iadul cu un nivel mai incomod decat Lumea, si-a epuizat toate upgradeurile, si orice idee, oricat de diabolica – o gaseste cel mai des pe Google, deja facuta, fumata, rasuflata.”
“Pai nu-i un lucru rau sa ne batem joc de Mefisto, nu?” intreba Domnul Dumnezeu scarpinandu-se in barba.
“Nu e rau, dar nu e o solutie sa lasam lumea in ultimul hal de coruptie si rautate. Pai gandeste-Te: moare pacatosul, ajunge in Iad si nu-l poti chinui suplimentar ca le stie pe toate dinainte. WTF Man!”
“Asa, si la ce te gandesti?”
“Pai m-am plimbat prin lume, m-am plimbat, am cercetat cu grija tot ce se petrece si am gasit radacina raului. Daca o curmam, lumea o sa devina deodata mai buna, Doamne. Iti spun sincer, m-am saturat de rele si suferinta, de rugaciuni si nelegiuiri. Hai sa punem si noi putin umarul sa-i ajutam sa le mearga mai bine pacatosilor astora de oameni…”
“Hei, hei. Masoara-ti cuvintele Petre!” tuna Domnul intrerupandu-si aghiotantul.
“Ce-am spus cu necuviinta, Doamne?” se sperie acesta.
“Ai zis ‘noi’ cu litera mica! E pronume personal la persoana I plural!”
“Pai…”
“Pai ce? Pai ce, Petre? Cati pula mea suntem aici in odaie? Doi, da? Doi! Eu si tu. Deci cand ai spus ‘noi’, M-ai inclus si pe Mine!”
“Aoleu!” striga Petre exasperat! “Deci eu fac exces de modestie si spun ‘noi’ cu litera mica pentru a accentua nimicnicia mea, si Tu spui ca trebuia sa fiu trufas si sa pun majuscula acolo unde ma includ si pe mine! Nu-i drept!”
“Pai ma, netotule! Maretia Mea are o pondere mult mai mare decat nivelul tau de nimicnicie! Deci folosesti majuscula!”
“Ba nimicnicia si netrebnicia mea in fata Luminii Tale divine e mult mai semnificativa!”
“Ba nu, maretia Mea”
“Ba nimicnicia mea”
“Eram sigur, eram sigur! Cand am spus cu n mic, m-am si gandit ca o sa sari de Cur in sus! Dar am zis ca na, le stii pe toate, stii exact ce-am vrut sa spun”
“Da ma, Stiu! Dar asta nu insemna ca pot tolera.”
“OK, OK, iarta-ma Doamne!”
“Da bine! Profita tu ca-s atoateiertator si ca poti rezolva totul cu ‘Iarta-ma Doamne’” raspunse Dumnezeu maimutarindu-l pe Petre. “Profita tu! Ca odata Ma enervez. Aminteste-ti perioada biblica. Nu ma fa ca acum dau jos armaghedonul din cui.”
“Gata. Peace! Chill, will ya? Pot sa continui?”
“Baga!” conceda universala Gazda.
“Asa, deci. Ziceam ca am gasit samanta raului in lume si sugeram sa facem cumva sa o curmam. Ei bine, Doamne, n-o sa crezi la ce concluzie am ajuns…”
“Ei?”
“Cauza tuturor relelor e pizda!”
“Pizda???”
“Da, pizda. Ea insasi, in carne si oase!… in sfârsit, doar in carne.”
“Hai ma! Ce treaba are pizda cu raul?”
“Pai barbatii fac tot ce fac rau si absurd din cauza pizdei! Din cauza ei fac razboaie, din cauza ei unii lupta pentru averi trecand peste tot ce au mai sfant, din cauza blestematei de pizde se petrec inselaciuni, adultere, tradari, furturi! Ia de pilda traficul de droguri: daca unii n-ar vrea bani ca sa-si faca rost de cat mai multa pizda, n-ar mai vinde droguri. Sau razboaiele: daca n-ar exista interesul sa se fabrice arme, daca nu ar exista interesul sa se indatoreze state intregi pentru bani si iar bani si iar bani, nu s-ar mai trage pe Pamant nici un singur foc de arma. Si asta nu-i tot. Puzderii intregi de oameni destepti isi rateaza carierele pentru o bucata de pizda! Pentru o bucata, nici macar pentru o pizda intreaga – daca e sa iau literal expresia asta! Oamenii de stiinta: in loc sa stea in laboratoarele lor zi si noapte sa studieze, mare parte din timp cauta pizda, suna la curve, au amante, viseaza futaiuri, se parfumeaza, se epileaza, si nu numai ei; toti barbatii numai asta fac de dimineata pana seara: is cu gandul la pizda! Trei sferturi din timpul lor ar fute si iar ar fute ceva! Ia sa intrebam in clipa asta un cititor al acestui blog, ca na, avem puterea divina sa patrundem pana acolo in trecut, in blogul ala si in mintea celor care il citesc: ‘Mai baiete, mai române mai, sincer acuma, ia zi tu – ai fute in clipa asta ceva, sau nu?’ Aud? Aud??? Normal ca ai fute! Normal! Ai lasa dracului balta tot, si citit blogul ala si ce mai faci tu acolo la calculator si te-ai lasa in doua secunde supt si futut de o pizda buna de pula daca ai norocul sa fie una prin preajma. Singura cauza pentru care taci ca prostu’ si nu ceri asta e ca ti s-au epuizat pretextele si momelile si deja esti penibil sa ceri mereu si mereu si mereu si mereu pizda de la fericita posesoare a acestei comori. Si acum, in perversitatea ta, o sa te folosesti de textul asta de blog si o sa-ti chemi consoarta sau prietena sau musafira sa citeasca si sa realizeze ce vrei tu de fapt si nu gasesti prilej sa soliciti non-stop, minut de minut. Si ea o sa citeasca exact cuvintele astea si o sa se amuze teribil nu numai pentru ca eu, Sfântul Petru din poveste, am observat asta, ci si pentru ca precizez totul pe acest blog, si pentru ca si spun ca spun, si pentru ca si spun ca spun ca spun, intr-un metagame infinit si delicios care uite ca o sa-ti stoarca ultima farama de mila si o sa-ti alunge rusinea sau retinerile si o sa te intorci razand spre barbatul de langa tine si o sa-l apuci de pula spre imensa, infinita, placuta si indescriptibila lui usurare!”
“Buey!!!! Hooo! Gata! M-ai ametit cu totul!” interveni Dumnezeu constatand cu stânjenire ca deja simtea si el oarece pofta pentru o discreta pogorâre in frumoasa zona cu vin negru si neveste virgine a Nazaretului.
“Pai na. Asta e ce-am avut de spus, Doamne. Ce-i de facut?”
“Pai ce-i de facut? Eu ma aflu intr-un impas logic, Petre. Imi spui ca pizda e de vina pentru tot raul din lume, si Eu te intreb: cine?”
“Pizda, cum am zis”
“Care pizda?”
“Pai… pizda. Cum care pizda? Am folosit o metonimie”
“Ei, vezi? Nu stii care pizda, pentru ca, Petre, pizda nu exista! Ce e pizda? E o absenta, un gol, o inexistenta. Poti pune mana pe o pizda?”
“Doamne fereste!” se sperie abstinentul Sfânt.
“Ce? Ce?” intreba Dumnezeu privind in jur speriat.
“A, lol” e-râse Petre. “Am zis ‘fereste’ ca expresie a ororii mele, cand mi-ai sugerat sa pun mana pe pizda.”
“Phew!” rasufla Domnul usurat. “Ma speriasem. Adevarul este ca discutiile astea cu Mine personal sunt ambiguizate adesea de referiri incidente la Numele Meu, cu valoare pur expresiva si care produc confuzii hazlii pentru unii dar pentru mine derutante.”
“Asa e, Doamne, ce vrei, e un dezavantaj al existentei in centrul unei singularitati ierarhice.”
“Vezi, acum n-am stiut daca Mi te adresai Mie direct spunand ‘Doamne’, sau doar ai facut o invocatie para-semantica introducand in replica ta un un superlativ modal de atitudine. Ptiu! Limbajul asta. Hai mai bine sa comunicam mai departe prin Har Divin”
“OK” accepta Petre.
Apoi tacura, fata in fata, cu chipurile luminate de Har, continuandu-si comunicarea intr-un spectru gnoseologic si semantic inaccesibil mie, celui care scriu si voua, celor care cititi. Drept pentru care sunt nevoit sa recurg la un artificiu literar clasic, un Cor care va recita in pentametru iambic sumarul finalului discutiei intre Dumnezeu si Sfantul Petru:

Corul:

O, muritori de rand, e peste-a voastra
putinta de-a-ntelege in cuvinte
acea info-fascicula albastra
ce-ntre divine suflete se-ntinde
si spune-ntr-o sclipire orbitoare
ceea ce noi de mii de ani cuprindem
intre-ale miilor de carti cotoare!
In consecinta iata, explicitata clar,
discutia ce-avura cei doi prin mistic Har:
“E cam perversa Petre si simplista
concluzia aceasta. Sa dai vina
pentru tot raul lumii pe o pizda…”
“Intai sa pun o rima: Argentina!”
raspunse Petre-atent la armonia
formala a discutiei. Apoi
continua in a-si varsa mânia
pe pizda care duce la razboi,
la foamete, hotie, jaf si lene…

Nu ii raspunse Domnul dintr-o suflare, ci
mult cugeta in sine-Si nainte de-a vorbi:

“In primul rand de unde a aparut rahatul asta de Cor sa-Mi schimonoseasca replicile??? Gata cu pentametrii iambici. Deci fii atent. Poate ai dreptate, dar alta solutie pentru inmultirea oamenilor nu exista. O fi sau n-o fi de vina pizda, Eu nu pot sterge cu buretele ceva ce cu mana Mea si cu atata grija si patima am creat! O sa rapesc insa din mintile si trupurile barbatilor toate poftele trupesti asa incat sa nu-i mai stanjeneasca scarbavnicele dorinte sexuale. Si numai o data in an le voi slobozi poftele, intocmai ca la restul dobitoacelor – sa se poata si ei, oamenii, inmulti, sa-si duca samanta mai departe! Multumit, Petre?”

“O Doamne, lâng-a ta intelepciune
Netrebnic pare-al meu mic cerebel…”

“Gata bre cu versurile, nu-ti spusei? Vorbeste omeneste. Ah ce Ma-nervezi!” il intrerupse iritat batranul, apoi se ridica, semn ca intalnirea a luat sfarsit, si se retrase undeva la o fereastra prin care, in cel mai ciudat si inexplicabil mod cu putinta, intra in zbor si cazu troncanind la picioarele Domnului, un ciocan de lipit.
Si asa se incheie intalnirea intre cei doi buni prieteni, Sfantul Petru si Dumnezeu…

Ei, de-acuma, sa te tii! Aceasta banala comanda genetica fiind dusa la indeplinire instantaneu, civilizatia umana si-a modificat pe nevazute toate rutinele de functionare. Instinctul sexual a disparut, in cea mai mare parte a timpului, cu exceptia unei scurte perioade din an, la inceptul primaverii, cand urma ca acest insinct primar sa revina doar pentru scurt timp si doar in scopul decent al inmultirii speciei. La inceput, totul a parut banal, in viata oamenilor au intervenit ciudatenii marunte si repede trecute cu vederea. De exemplu:

Scena 1. T(0) = 0
Un dormitor, un cuplu angajat in relatii sexuale.
El: Asa, asa, yes beibi, huz ior dedi! Huz ior dedi!!!
Ea: A, a, a, a , a, a, a, a, a, a, a, a…
El (isi opreste brusc miscarile de du-te-vino ale bazinului, se da la o parte, se asaza pe marginea patului si isi sprijina barbia in palma): “Uffffff, adica CHIAR nu are rezolvare?”
Ea (mirata, aranjandu-si parul ciufulit): Ce? Ce s-a-ntamplat, iubi?
El: (dupa o pauza, meditativ): Cum ce? Cuadratura cercului. Chiar sa nu aiba rezolvare? OK, sa spunem ca nu are. Nu are ACUM! Dar daca…. daca reusesc sa produc un shift paradigmatic? Daca presupun din start ca problema e deja rezolvata si iau rezolvarea ei virtuala drept premisa, sistem de referinta pentru o geometrie noua?
Ea: Hai ma iubi, ma, nu ma speria, ma! Am gresit cu ceva?
El: Pai aici e problema: “am gresit cu ceva?” e o intrebare buna pana la un moment dat, dupa care devine inutila si inoperanta structural. Stii de Thomas Kuhn?
Ea: Cine??? Zau iubi, nu e vorba de nimeni! Nu-l stiu, nu l-am vazut niciodata, nu stiu nici macar cine e asta…
El (imbracandu-se lent si neatent): Thomas Kuhn. Thomas… Kuhn… Hm…. Problema este: reusesc eu sa circumscriu ca ipoteza de lucru nu o premisa bine definita ci o multime de solutii, adica un nor probabilistic al multimii tuturor solutiilor posibile la Cuadratura Cercului insa fara!!!! fara sa diluez silogismele ulterioare? Adica… nu poti pune infinitzi intr-o formula si totusi sa ai rezultate manipulabile!
Ea: Iubi, hei, iubi! Nu trebuie sa iti faci probleme! Se intampla si la case mai mari! Poate ai fost stresat sau ceva, hai zau, iubi, linisteste-te. Uite, bem ceva, ne mai relaxam si incercam mai tarziu…
El (neatent la ea, de parca nu ar exista in incapere): Hm… Simt ca e cazul sa ignor ce stiu. Sa sterg totul, totul, cu buretele. Ceva imi scapa, dar e bine macar ca imi dau seama de asta. Ca stiu.
Ea (plange cu obida, ghemuita, fara istericale, ca in prezenta unei persoane moarte): Iarta-ma iubi…. Iarta-ma….
El (a terminat sa se imbrace): Trebuie sa plec. (isi ia lucruile de prin incapere si iese, bolborosind) Hmmmm, sa spunem ca accept o abordare probabilistica… includ niste coeficienti de deviatie, plecand de la sirul lui Fibbonaci….

Scena 2. T(0) = 0
Un cuplu tanar, doi adolescenti, sub un copac, pe camp, e noapte. El o saruta intempestiv, o pipaie febril, vrea sa o dezbrace, este excitat la culme. In fundal se aude melodia “Sara pe deal“. De-a lungul scenei, piesa se estompeaza treptat.
Ea: Nu, nu inca Razvane, te rog, nu pune mana acolo, hai ma, te rog, mi-e rusine, Razvane, hai ma, intelege…
El (cu glas spart, in schimbare, de adolescent, ca revenindu-si brusc dintr-o transa): OK, sorry.
(se intinde pe iarba cu fatza in sus, in scurt timp se intinde si ea, se tin de mana privind cerul)
Ea: Cate stele… ce frumos….
El: Mda. Ideea e ca nu vedem decat o parte din ele. Lumina lor circula spre noi cu 300 de mii de kilometri pe secunda, asa incat orice stea care e mai departe in spatiu decat a avut timp lumina sa parcurga, ne este invizibila acum.
Ea: Wow!
El: Pai da… Intrebarea e: are lumina viteza fixa, asa cum postuleaza teoria relativitatii? Adica OK, are. Dar oare kilometrii astia, sunt mereu identici ca dimensiune absoluta?
Ea: Nu stiu, ma, Razvane, ce sa zic io…
El: Ideea e: ei sunt acum identici unul cu celalalt. Dar un kilometru de acum e la fel de lung ca un kilometru de acum – sa zicem – 2 miliarde de ani?
Ea: Pai de ce sa nu fie?
El: Pai uite de ce: Universul e in expansiune. Si nu ma refer aici la o expansiune in spatiu! Insusi spatiul e in expansiune! Si nici macar spatiul insusi, ci continuumul spatiu-timp se expandeaza. Acum intelegi?
Ea: Da… nu stiu…. ce frumos vorbesti, ce poetic…
El (din ce in ce mai febril si limpede): Deci, practic, structura cuantica a spatiului se intinde, ca un elastic. Unitatea Planck e mai mare. Apoi, totul, milimetrul e mai mare, centimetrul, apoi metrul si asa mai departe. Daca lumina face astazi atatia kilometri pe secunda si facea tot atatia acum 5 miliarde de ani, totusi, atunci parcurgea intr-o secunda ceea ce mie acum mi s-ar putea parea infim: un metru, doi!
Ea: Du-te! Hai ma, serios? Ce porcarie!
El: Ahaaaaaaa! Cred ca asa se explica teoria inflationista!!!
Ea: Ce?
El: Teoria inflationista! Neputand explica o perioada de dupa Big Bang, fizicienii au inventat si au justificat matematic o etapa ciudata in viata Universului, cand – spun ei – s-a petrecut o inflatie, o accelerare a expansiunii, inexplicabila daca iei in calcul doar inertia exploziei initiale. In realitate, cred ca de fapt expansiunea era relativa. Ea s-a petrecut liniar si doar ni se pare noua ca a fost o crestere exponentiala, pentru ca luam ca sistem de referinta faptul ca viteza actuala a luminii e constanta.
Ea: Nu te mai inteleg acum, Razvane, s-a facut cam tarziu ma.
El: Pai uite: o fi ea constanta. Dar avem o viteza relativa si una absoluta. Cea absoluta a fost mereu aceeasi, de 300 de mii de kilometri, pula mea, pe secunda. Dar viteza relativa depinde de dimensiunea spatiului, Ioana, nu intelegi? E simplu. Ea parcurge acum la fel de multi kilometri, dar acopera un fundal mult mai mare in aceeasi unitate de timp! Si asta explica tot! Gandeste-te! Fotonii au aceeasi energie, circula la fel de repede, dar insasi notiunea de viteza se modifica! Viteza e spatiu supra timp si viteza luminii e dependenta de dimensiunile spatiului si timpului. ca de aia ii spunem viteza si nu altfel.
Ea: Ma Razvane, sa stii, esti cam weird.
El: Eu sunt weird? Hahahaha! Sa vezi tu weird daca te gandesti care sunt efectele la nivel nuclear! Pai gandeste-te: de ce crezi tu ca quarcii raman confinati indiferent de distanta la care se afla unul de celalalt??? Ei???
Ea: Nu stiu, dooooh!
El: Pai uite de ce: daca Universul isi dubleaza dimensiunile, distanta intre cuarci se dubleaza la randul ei, nu?
Ea: Pai nu stiu.
El: Pai stii, cum sa nu? Cuarcii sunt forme de energie, nespatiale. Si legaturile intre ei devin mai puternice cu cat ii separa o distanta mai mare. Gluonii adica!
Ea: Ce frumos!
El: Ce – frumos? Asta ce inseamna? Inseamna ca ei SUNT PREGATITI, natura le-a dat calitatea asta tocmai pentru a se evita dezintegrarea Universului atunci cand textura spatiului devine prea rara, cand nodurile din reteaua Planck sunt prea indepartate! Altfel, totul ar fi explodat demult ca un balon umflat prea tare!
Ea: Aoleu, hai ma ca exagerezi!
El: Si totusi! Totusi, pana cand o sa tina confinarea asta? Se pare ca Universul accelereaza, nu sunt semne ca expansiunea ar inceta. Pai au facut astia poze cu telescopul Hubble… Ce crezi? Cele mai indepartate zone ale Universului vireaza masiv spre rosu!
Ea (ironic): And I was like: dooooh!
El: Da, ma, Ioana, asa e. E vorba de efectul Doppler. In fine. Problema e alta: daca quarcii sunt confinati, de ce se descompun spontan unii protoni, e? De ce? Nu face sens!
Ea: Hai acasa, pleasssssse!
El: Stai putin ca treaba e naspa. Deci, protonii se descompun spontan. Stii de ce? Nu stii, iti zic eu: din cauza efectului de tunel! Da! Principiul incertitudinii al lui Heisenberg postuleaza ca nu poti identifica simultan pozitia si energia unei particule. Deci, un quarc cu energie fixa se afla simultan intr-o infinitate de puncte in spatiu. Deci! Gluonii sunt pusi in situatia sa comunice in permanenta pe distante diferite. In cea mai mare parte a timpului, distanta e ok, dar din cand in cand, foarte rar, distanta devine atat de mare, incat gluonii nu mai circula intre quarci si protonul de dezintegreaza! Ei, ce parere ai? Intelegi concluzia?
Ea (posomorata si plictisita): Da bine.
El: Pai e dezastru! Pe masura ce spatiul se expandeaza, gluonii or sa aiba de acoperit o distanta mai mare si mai mare si mai mare! La un moment dat vor tunela din ce in ce mai multi dincolo de spatiul in care quarcii raman confinati si BAMMMMMM, Universul va exploda tot odata, simultan in toate regiunile lui! Practic, materia grea se va descompune in particule energetice si cu greutate zero!!! Va fi o mare de lumina si particule stranii si apoi nimic!
Ea: Ma Razvane, ma, ziceam si eu asa ca-s stele multe pe cer, ce-ai patit? Te rog, linisteste-te! Ma sperii!
El (ridicandu-se): Sa mergem! Am de lucru! Tre sa vad cum sta treaba cu descompunerea protonilor ca totul se poate sfarsi intr-o clipa! (iese tragand-o de mana si vorbind in continuare) Mai e timp? Cat dureaza o civilizatie? Ce rata de evolutie are? Exista o singularitate tehnologica? O sa putem pleca in alta dimensiune? Vai de pula noastra!!!

Scena 3. T(0) = 0
O terasa de berarie. Trei barbati burtosi si libidinosi beau bere, intinsi pe scaunele comode. Pe toti trei ii cheama Anton. In timpul discutiei, prin fata lor defileaza pe trotuar din cand in cand femei foarte frumoase si imbracate provocator. Ei nu le dau nici o importanta in nici o clipa a conversatiei lor. Din interiorul barului se aude un televizor, e meci de fotbal.
Anton: Pfiiii, ce plictiseala…
Anton: Mdea…
Anton: Ce zi de rahat ma Antoane, ma!
Ospatarul (iesind din bar): Gata baietii, hai inauntru, a inceput meciul! Anton, hai. Ia-l si pe Anton!
Anton: (plictisit): Il iau, il iau. Vin doar cu Anton, ca Anton a zis ca nu mai vrea sa vada meciul.
Anton: Normal. Steaua si Clujul. Derbyul pulii mele.
Anton: Mdea, si eu m-am cam saturat…
Anton (casca): Ma, chiar ma gandeam acuma. Daca Ceausescu sau Iliescu sau cine dracu mai era la putere bagau numai oina ca sport national, toata lumea iesea la stadion sa vada oina. Nu, Anton?
Anton: Da, si Becali isi cumpara echipa de oina.
Anton: Si noi urlam acum ca tampitii la faze din oina: hai ma, da-i da-i da-i da-i! Tot felul de cretini fugind pe teren cu ciomegele dupa ei.
Anton: Hai ma, Antoane, totusi fotbalul e mai misto.
Anton: Fugi bre Anton de-aici! Tu nu realizezi cat de penibil e fotbalul. Douaj de nebuni alearga pe-o bucata de meleag si dau cu picioarele intr-o bucata de piele de vaca.
Anton: Pai bre, Antoane, daca privesti asa lucrurile, totul e penibil.
Anton: Pai da. De ce nu? Poate totul e penibil. Ia gandeste-te putin, de pilda, masinile. Masinile sunt niste cutii de tabla care ne cara cururile de colo-colo. Asta sunt, Anton draga! Un ochi mare de geam in fata ca sa vezi pe unde te duce cutia, inauntru un scaun tapitat, te asezi si aluneci cu harabaia din loc in loc, fara nici un rost. Stupid! Si uite numai cum se umfla unii in pene cand isi cumpara cate o cutie de-asta mai lucioasa!
Anton: Cumva. Da lasa ca nici calaritul nu era o chestie foarte decenta. Cum pula mea, ma Antoane, ma? Cauti un animal in padure, il prinzi, te sui pe el si il obligi sa te plimbe de colo-colo! Un animal in toata regula! Cu cap, trunchi si picioare, cu treburile lui, cu viata lui de animal… Tu te duci la el, i te sui in spate si il obligi sa alerge ca bezmeticul prin lume cu tine-n spate. Daca ti-a dat Dumnezeu picioare si o viteza anume, pai mergi frate cu viteza aia. Nu te mai folosi de tot soiul de trucuri de-astea. Cai… Masini… Auzi, avioane! Hahahahahaha!
Anton: Pai cica sufletul omului circula cu viteza mersului pe jos. Si daca mergi cu masina, pana te ajunge sufletul din urma tre sa te descurci fara suflet.
Anton: Hai sa-mi bag pula! Pai daca-i asa, eu n-am suflet de ani de zile ma. Saracu de el, sufletelul lui Anton, cum gafaie acum prin Germania!
Anton: Mdea. Intram la meci?
Anton: Pen’ ce? Da-i dracului cu meciul lor. Ma tot uit de ani de zile la fotbal si nu m-am ales cu nimic. Nu m-a decorat nimeni, nu m-a platit nimeni, n-am invatat nimic. Ia gata ma, cu fotbalul asta. Gata.
Anton: Aici cam ai dreptate, Anton. Cand v-am zis ca sportul e o diversiune, ziceati ca am baut prea mult.
Anton: Ce diversiune? Fotbalul? Fugi bre de-aici! Fotbalul e un rahat pus acolo impotriva plictiselii.
Anton: Plicitseala? Dar aia care se bat pe stadioane, se bat de plictiseala? Bre omule bre, asculta la mine aici: sportul e creat ca sa ne consume capacitatea de a iesi in strada! Urlam la meciuri pana obosim si gata, ne-am facut norma de scandal. Mergem acasa si dormim, plecam la munca linistiti si cei de sus isi fac treburile linistiti. Vrei revolutie intr-o tara? Scoate fotbalul!
Anton: Zici tu?
Anton: Pai? Tu nu vezi ca orice ai face n-o scoti la capat? Toata viata tre sa muncesti ca un caine si, cand ti s-a parut ca ai iesit la un liman si esti liber ori maresc astia preturile de ramai iar sarac lipit, ori te scot din casa ca nu ti-ai platit ratele. Cum sa te tina in frâu? Sport, bautura… (se intrerupe, varsa berea jos si striga la ospatar): Baiete, o apa plata! Deci… sport, bautura, mai nou pornoase pe internet, si sta frate turma de prosti linistita ca sa-si poata ei face de cap!
(ospatarul apare circumspect, pune o apa plata pe masa si iese facandu-si cruce)
Anton: Ma, Antoane, cu ratele astea ai dreptate. Te leaga cu ele pe viata. Si apoi, pe patul de moarte, primesti o scrisoare ca ti-ai achitat cosmelia si e a ta. Si in urmatoarea secunda, (horcaie) khhhhhhhhhh, si pupaza zvirrrr pe-o dugheana!
Anton: Pai da! Nu? Ca sa nu mai zic. Tot ce se fabrica e proiectat sa se strice. Sa mai cumperi o data si inc-o data si inc-o data! Mai scot tembelii aia o luminita albastra la telefon, gata! La gunoi cu ala vechi, tre sa-ti iei si tu cu luminita albastra! Si alta munca, alti bani! Fac ei cum fac si te tin la servici pana cazi in genunchi.
Anton: Ca o vita, asa e. M-am saturat!
Anton: Mdea… Pai nu stii? Au scos Mercedesul Cobra din productie pentru ca nu se mai strica niciodata. Stiu pe unul care a facut 2 milioane de kilometri cu asa ceva. Ia sa fabrice ei numai chestii de-astea care nu se strica. In cativa ani – pac! nimeni n-ar mai trebui sa munceasca! Si pac! toti ar incepe deodata sa se uite in jur, sa vada ca lucrurile nu stau chiar asa cum am invatat noi la scoala ca tre sa stea! Cum sa tii 7 miliarde de oameni in frâu? Ii scoti datori, ii pui la munca sa-si plateasca datoriile si ai tai sunt!
Anton: Pai da! Tu-le muma-n cur de imbuibati! De aia tre sa intru eu acum la fotbalul pulii. Sa-mi iau portia de anestezic. Uite nu intru, ma pis pe sportul lor.
Anton: Paine si circ, ma Antoane, ma baiatule! Stiau grecii aia ce stiau.
Anton: Romanii, ma, romanii! Aristotel a zis asta. Ce greci?
Anton: Pai olimpiadele nu-s de la greci?
Anton: Ce treaba au olimpiadele?
Anton: Pai nu se bateau aia cu lei si tigri la olimpiade?
Anton: A, da. Ai dreptate. Dracu sa-i mai stie. Uite daca n-am pus mana pe carte la timp.
Anton: Mdea…
Anton: Baiete, inca doua ape! De la robinet!
(apare ospatarul)
Barmanul: De la robinet, ati spus?
Anton: Da ma, nu ai auzit bine? Ma pis pe ea de apa plata, e si aia tot apa de la robinet. Stii cate milioane de tone de petrol se consuma pentru peturile astea din plastic? De la robinet! (ospatarul pleaca si vine cu doua pahare de apa)
Anton: Adevaru e ca asa mi s-a facut o lehamite… M-a deprimat discutia asta.
Anton: Si pe mine.
Anton: Pai asta e realitatea ma. Restul sunt povesti. Ca-n filmul ala, Matrix.
Anton: Mdea… Pai si ce-i de facut?
Anton: Nimic. Asta e. Astepti sa mori si apoi mai vezi tu ce e de facut.
Anton: Pai cum? Daca eu in clipa asta ies din sistem, ce-or sa-mi faca?
Anton: Cum sa iesi ma din sistem? O sa mori de foame. Auzi comedie: sa iesi din sistem.
Anton: Fugi ma! Plec la munte, ma izolez. Traiesc intr-o pestera ca Anton Pann. M-am nascut sa mananc si sa beau? O sa beau roua diminetii si o sa mananc frunze, pula mea, cum fac ascetii. Aia cum traiesc?
Anton: Si ce-o sa faci acolo?
Anton: Nu stiu. Meditez.
Anton: La ce?
Anton: La nimic.
Anton: Pai cum ma, prostule, sa meditezi la nimic.
Anton: Are dreptate ma. Aia care mediteaza, mediteaza la nimic. Se numeste Zen.
Anton: Cum sa meditezi bre la nimic, hai ca asta-i culmea? Nu tre sa te gandesti la ceva?
Anton: Ba da. Tre sa te gandesti la acel ceva care este nimic.
Anton: Pai si cum faci asta?
Anton: Vezi, aici e smecheria. Ca nu oricine poate. E greu sa te gandesti la nimic.
Anton: Pai nu e greu, e imposibil.
Anton: Pentru unii nu e.
Anton: Pai ia hai, gandeste-te tu acum la nimic.
Anton: Da bine! Nu pot, normal; iti ia ani sa inveti asta. Si daca reusesti, cica devii mai presus decat toti zeii, Buddha, chestii.
Anton: No shit! Numai daca nu te gandesti la nimic?
Anton: Exact.
Anton: Ce simplu ar fi! Fugi ma de-aici!
Anton: Pai da, ma, tot ce e important e simplu. Numai cacaturile sunt complicate.
Anton: Aici ai dreptate… Pai hai sa plecam dracului din rahatul asta de lume, ca eu iti spun sincer, ne stim de atata timp, sa nu zici ca-s nebun, da am in mine asa o lehamite, asa o lehamite, ca nici acasa nu-mi mai vine sa ma-ntorc. Prefer sa fiu mai presus ca zeii decat sa ma mai intorc acasa, pe bune-acuma!
Anton: Pai eu ce ziceam? Voi faceti ce vreti, eu ma duc sa ma izolez.
Anton: Pai merg si eu.
Anton: Hei, hei! Ce n-ai inteles din “Ma duc sa ma izolez”? Cand te izolezi, o faci de unul singur.
Anton: Hai ma Antoane, ce dracu. Ne stim de-atata timp. Eu, Anton, Anton: facem echipa de atata timp. Tocmai acum sa spargem gashka?
Anton: Bine ma. Fie. Ne izolam impreuna, da sa n-aud galagie sau comentarii.
Anton: Fermoar, din partea mea.
(lui Anton is suna telefonul mobil)
Anton: Alo, da? (acopera microfonul, spre ceilalti in soapta) E Anton! (in telefon) Da, Anton!… Pai la terasa… cu Anton… da, e si Anton… auzi ma! Auzi! Fii atent! Am vorbit cu baietii, ne-am saturat de tot ma, ce-ti ziceam si tie si lui Anton atunci cand ne-am vazut la Anton: plecam sa ne izolam ma! Cum? (spre ceilalti) Vrea sa mearga si el. (Ei ii fac semne generoase ca sunt de acord. In telefon): Pai e in regula, ma, e in regula, te luam si pe tine. Te asteptam aici. la terasa, da… Ce? (spre ceilalti) Auziti, vrea sa-l ia si pe Anton. (Ceilalti dau din cap dubitativ, parca ar refuza, parca nu)
Anton: Eeeei, deja e prea mult… Eu nu ma am bine cu Anton. I-am impumutat odata un milion si a trebuit sa il recuperez de la Anton, ca el imi garantase pentru Anton. Si-acuma il luam la munte! Sa fie clar, eu nu ma izolez cu ala!
Anton: Hai bre, lasa milionul. Nu am stabilit ca banii nu mai au importanta?
Anton: A! OK! Scuze. Tre sa ma obisnuiesc cu abstragerea ascetica de la tentatiile arghirofile. Poti sa-l iei si pe el.
Anton (in telefon): Gata ma, nu mai plange, ia-l si pe Anton, va asteptam pe amandoi la marginea orasului. Plecam pe jos, Ca cica tre sa ne luam si sufletele cu noi, asa a zis Buddha.
Anton: Baiete, nota!
(ospatarul vine cu nota, ei se ridica, o achita si ies din scena, ospatarul ii urmareste indelung cu privirea pana cand e intrerupt de un strigat de femeie din interiorul barului: “Hai Toni, ce-ai incremenit acolo? Iar iti tai ziua!“)…

Dar marile schimbari, prilejuite de ciudata decizie a lui Dumnezeu de a programa oamenii sa se inmulteasca doar o luna pe an ca animalele si in restul timpului sa nu le mai fuga gandul necontenit la oribila dihanie cu doua spinari, au continuat intr-un ritm din ce in ce mai spectaculos.
In decursul unui an de zile, America si-a retras toate trupele de peste tot.
Arabii au incetat cu atacurile teroriste si s-au apucat de fertilizat deserturile lumii, Al-Qaida s-a transformat in organizatie caritabila.
Fabricile de armament s-au inchis, puscariile s-au golit, politia s-a pensionat din lipsa de activitate.
A aparut leacul la cancer, a fost dezvoltata o planta perfecta care crestea in orice conditii si hranea ieftin toate populatiile infometate.
A aparut motorul cu fuziune nucleara si gratie acestuia cateva kilograme de apa acopereau consumul mondial de energie pe un an.
S-a descoperit Teoria Cuantica a Gravitatiei. S-a izolat prima gaura de vierme in laborator si s-a teleportat prin ea pe Luna un borcan cu iaurt de fructe.
S-a identificat si modificat dupa dorinta gena imbatranirii.
Graficul Forex intre valute a devenit o linie practic dreapta, cu deviatii atat de mici incat brokerii au fost nevoiti sa ofere tranzactii cu leverage de 1:1000000000000.
Au disparut jocurile de noroc, Las Vegasul a fost convertit intr-o statiune balneara pentru fosti preoti si calugari (deoarece si bisericile, cu exceptia fundamentalismului protestant, s-au desfiintat).
Din lipsa de pornografie, internetul si-a restrans dimensiunile de cel putin o suta de ori si s-a revenit la sistemul dial-up pentru ca nimeni nu mai descarca poze si filme mari.
Si cate si mai cate! La tot pasul, schimbari masive, transformari uluitoare. Muntii s-au umplut de oameni plecati sa se izoleze, toate pantele, versantii si piscurile erau intesate de asceti solitari care se inghionteau pentru un locsor de meditatie in singuratate.

Pana intr-o zi. In nefasta zi de 1 Martie a urmatorului an. O sa am oare cuvinte sa poata reda cinematografic ce s-a petrecut atunci? N-o sa am. Sorocul imperecherii a cazut ca un o sabie turgescenta peste destinul placid si luminos al omenirii.
Barbati trezindu-se in toiul noptii si fugarindu-si prin casa nevestele sa le mai poate fute inca o data si inca o data si inca o data! Vecini alergand pe paliere dupa vecine, femei captive si facute posta de grupuri mari de barbati cu ochii injectati si limbile scoase intocmai ca dulaii comunitari.
Violuri. Incendii. Demolari. Urlete animalice, hohote lubrice pretutindeni. Lupte sangeroase, femei trase de par, maini si picioare in toate directiile, dueluri preistorice cu ciomege, masculi alfa, beta, gama, alergand pe strazi, sarind garduri in pulele goale si adulmecand de la kilometri distanta tot ce are puls si vreo gaura de dibuit.
Ici, in mijlocul strazii, un castigator al incaierarii calarind o femeie ingrozita si in jurul lui zece barbati privind scena cu balele curgandu-le si masturbandu-se spasmodic. Colo, un grup de femei baricadate intr-o casa cu etaj si varsand oale de apa clocotita peste ciorchinii de barbati catarati pe ziduri sau incercand sa sparga usile si strigand: “Pizda!!! Pizda!!!!!”

Eh. Apoi toate si-au revenit la normal. Dupa o luna de infern, timp in care rasa umana deja incepuse sa fie deplânsa si dispretuita delaolalta de caini si broaste, de maimute si pasari kiwi, dupa ce tot ce-a fost de futut s-a futut, tot ce-a fost de distrus s-a distrus, a inceput reconstructia lumii ruinate de caterinca de primavara. In jurul lui 1 Decembrie al aceluiasi an s-au nascut aproximativ 133 de milioane de copii. Acesta este, dragii mei motivul pentru care au disparut horoscoapele: toti oamenii se nasc de la o vreme numai si numai in jurul lui 1 decembrie, in zodia Capricornului.
Si-am incalecat (mmmmmm) pe-o sa, si v-am zis povestea-asa!