fructul pornit

Foarte interesant comentariul de la ultimul entry al meu, asa incat ii raspund cu un post de sine statator si ma adresez lui in special.

Tocmai ce am avut o discutie despre ponderea inteligentei cand e vorba sa devii rau sau bun. Parerea mea este ca nu exista o legatura directa intre inteligenta si bunatate. Inteligenta poate doar autoeduca si infrana o rautate nativa. Iar prostia e de fapt o lipsa a cenzurii – insa cand nu esti rau nativ si nu ai nimic de cenzurat, poti fi si prost si o fiinta foarte buna in acelasi timp. Am cunoscut multi prosti buni. Poate tu nu ai trait intre multi prosti, insa eu am umblat mult printre oameni si am gasit multe cazuri de oameni buni si prosti si chiar cateva de sfintenie a unor prosti.
Mai general discutand, am incetat sa aloc inteligentei o atat de mare pondere in definirea valorii unui om. E drept, a fi inteligent este un imens avantaj. Te poate face “mare”, admirat, imitat, lider de opinie, creator, deschizator de drumuri etc. Dar undeva in tine ai nevoie de un sambure mai general de ceva inefabil, ceva ce sa te faca un bun transmitator al unor scantei din alta lume, o oglinda a ceva mai presus de ceea ce suntem noi doar fizic. Nu stiu sa definesc ce, de aceea suna asa de general. Poate e vorba de capacitatea de a reflecta ideile pure, de a intui acea poza mare, unde binele predomina. Croce defineste frumosul drept un ansamblu de elemente neutre estetic… Daca nu vezi ansamblul, vei vedea numai chestii urate. Unii oameni nu au cuprinderea interioara sa vada acest ansamblu si se complac in detaliile nesemnificative moral, adica ne-bune.
Inteligenta… exista multi, foarte multi oameni inteligenti care nu au acces la asa ceva. Ei sunt pretutindeni, dar cel mai clar pot fi depistati in arta. Ei creaza arta seaca, fara suflet, facuta doar de dragul formei, sunt maestri ai compozitiei, ai ingeniozitatii structurale, insa interior sunt seci, nu au nimic de spus, nu vor sa spuna nimic si creatiile lor sunt niste frumoase forme fara fond. Exista tone, tone, tone de arta eronata, facuta de ei si proliferata de o societate fara criterii inalte. Iar ei, creatorii acestor confectii sunt orgoliosi, aroganti, parveniti, preocupati mereu de ei insisi, lipsiti de empatie pentru lumea inconjuratoare, elitisti, si in cel mai inalt grad straini: straini de tine, publicul lor, straini de compasiune, de o finalitate mantuitoare a artei, niste roboti pe care nu-i poti aloca unui trib uman. Sunt lipsiti de duiosie si intelegere si nu te poti astepta de la ei la mila metafizica atunci cand ai nevoie de ea.
Prostii? De la ce IQ avem de-a face cu un prost? Am cunoscut oameni cu IQ sub 100 carora le-as fi facut statuie. Am cunoscut un tigan satrar analfabet care avea o inima de 100 de kilograme si care cu o miscare din mana mi-a aratat cum functioneaza Universul. Am cunoscut un tanar taran oltean cu patru clase care iradia bucurie si toti din jurul lui o resimteau atat de acut incat eu nu l-as fi primit la inmormantarea mamei. Am cunoscut un batran atat de bland, incat ar fi construit un templu fiecarui fir de iarba pe care il calca strivindu-l in mersul lui.

Si mai ales am cunoscut o pisica. Era o birmaneza care nu manca pana nu mancau toate pisicile din casa. Era foamete, aveam 4 pisici si le hraneam cu mari sacrificii. Uneori aveam doar un ou si il imparteam la toata lumea: il mancam noi si pisicile. Cand ii dadeam Penelopei, pe vreme de foamete, o bucata de carne, umbla cu ea in gura prin casa mieunand infundat pe langa tainul ei micut si cautand pe celelalte pisici sa le hraneasca. Nu erau puii ei, dar ea le gasea si depunea bucata in fata lor si le astepta sa manance. Trebuia sa facem trucuri pentru a o convinge sa-si ia portia. Si o manca atenta, cu ochii in patru, privea in stanga si-n dreapta din cand in cand, doar-doar o aparea vreo alta pisica sa-i cedeze portia. Si era lihnita de foame, cel mai des.
Cand auzea cearta (ne distram cu chestia asta, certandu-ne la misto), se repezea, din pamant din iarba verde sa ne desparta. Mieuna tare la noi, ne privea panicata incercand sa-si dea seama cine e agresorul. Cand ghicea ea cam cine ar fi, se repezea la acela si il “musca” de picior sa-l linisteasca. Il musca, adica il musca cu gingiile, daca asa ceva e posibil, pentru ca am fost si eu muscat de aceasta pisica minunata si nu am simtit nimic niciodata mai mult de o mangaiere, o placuta atingere a unui petic cald de blanita justitiara si o gurita mai blanda decat cea a lui Ioan Gura de Aur.
Aceasta pisica a scos-o pe sora-mea din ghearele unor vecini turbati care au ajuns pana in casa alergand s-o prinda pentru ca le atinsese Dacia cand se juca prin fata blocului. Doi colosi agresivi, o el si o ea care urlau asurzitor si pe care i-a pus Penelopa la punct sarindu-le exact in cap de pe frigiderul din hol si punandu-i pe fuga. Evident, nu le-a lasat nici o zgarietura.
Si vorbim de inteligenta si de bunatatea pe care inteligenta o catalizeaza? Cunosc si acum, am plina agenda telefonica de oameni inteligenti pe care i-as tocmi in 2 secunde pentru mâta aia. Pe toti odata, fara mila.

Oamenii inteligenti sunt niste calculatoare performante. Insa mai au nevoie de informatii pe hard si mai ales de legatura la internet. Fara internet, fara acel internet special care ne pune in legatura cu centrul lumii nu suntem nimic.
Penelopa era un server.