fructul pornit

Mircea Badea e un fel de Numele Trandafirului al Romaniei. Mai devreme sau mai tarziu cineva te intreaba: “Ce parere ai de Mircea Badea?” Si nu stii ce sa raspunzi. Pentru ca unii considera Numele Trandafirului o carte foarte buna, altii o porcarie de roman politist cu pretentii de roman epocal – incarcat de conotatii livresti, culturale si ocupandu-se de cel mai pretios manuscris imaginabil: partea a doua a Poeticii lui Aristotel – deci o bijuterie de intertextualitate si savoare carturareasca. Si ce sa-i raspunzi curiosului? Daca ii spui ca-ti place te poate cataloga drept un snob, daca ii spui ca nu-ti place te poate considera fandosit. Asa si despre Mircea Badea, ma intreaba ieri un amic: “Ce parere ai de Mircea Badea?” I-am cerut timp de gandire si ii raspund aici in speranta ca reusesc sa pastrez ambiguitatea, pentru a-mi conserva relatiile, fie ele pro sau contra Mircea Badea.

Micea Badea e un caz: este un fel de Divertis al analistilor politici din Romania: mediocritatea ilustra. Ce vreau sa zic: e gata-gata sa fie destept, dar nu e. E cat pe ce sa fie comic, dar nu e. E la un pas de genialitate, dar nu o luati ca pe un compliment: pasul ala nu-l poate face si de aceea se afla etern pe teritoriul prostiei teshite. Vazut din elicopter, pare spiritual – cand te apropii insa, vezi un tractorist zvelt si surescitat ca are masina si e la Bucale. Se afla la un milimetru de o grandoare goetheeana si de aceea nu reuseste decat sa fie fanfaron si vanitos.
Ce-i lipseste, structural? In ce consta diferenta aia infima pe care daca ar acoperi-o ar sparge instantaneu toate clasamentele si standardele cu care se lupta? In muzica e simplu: cat respecti notele, dormi pe buchete de flori; deviezi cu un diez si te fugareste lumea cu sobolani jupuiti si gaini moarte in 1986. E vorba de o diferenta calitativa pe care el incearca sa o acopere cu multe cuvinte in fata marelui juriu format din cameraman, pompier, paznic si femeia de serviciu.
Nu cred ca asa ceva mai poate evolua. E ca si cum ai incerca sa obtii cel mai prost om din lume din cel mai destept crocodil din lume.
Diferenta cea infima e de fapt de neparcurs, pentru ca e diferenta intre maimuta si om: ADN-urile difera cu 1%. Imi amintesc un exemplu: isi face el blog si dupa cateva zile publica un grafic unde arata ca l-a depasit pe Tontolan. Lumea vine si ii explica: mostra e irelevanta, e vorba doar de cateva zile, de boom-ul initial etc., si ca un sample size semnificativ poate fi invocat abia in cateva luni. Ei, ce face el a doua zi, ca urmare a acestei interactiuni cu lumea? Mai publica un grafic. La fel de saracacios. Tot cu 2-3 dungi scurte, si el aflat tot in fata tipului aluia cu figura inspaimantata de la GSP sau de unde o fi. De ca si cum nu ar fi citit ce i s-a spus. Aici e diferenta de care vorbesc: cand esti atat de plin de tine, nu-ti mai incape inauntru nimic: nici minte, nici masura.
Asa se intampla cand scoti pe gura mai mult decat iti intra pe urechi. La un moment dat din tot ce spui se aud numai cuvintele.
Cand vorbeste Mircea Badea fac atacuri de panica, sar ars si dau repede telefoane sa aud oameni vorbind, pentru ca ma banuiesc de afazie. Aud din televizor: “bla-glo-plea-gla-gla bli-bli-bli glo-glu-blu“.