Acum cateva luni m-am pricopsit cu un motanel negru cu alb, rasa strandard si lipicios in un mare fel. Postasem aici ca ii caut un nume. Ei bine, nu i-am gasit, nimic nu se lipeste de el. Cum ziceam. E mai greu sa botezi o pisica decat sa o faci din bucati.
Intre timp, motanelul a ajuns, dupa cum era de asteptat (si nici nu stiu de ce mai precizez), foarte foarte prost. Exemple de prostie? O multime, spicuiesc cateva:
1. Se crede pisica (adica o ea, cu toate ca e motan in toata regula). De ce se crede pisica? Argumentul e cea mai pura mostra de conjuncturalism: zice ca odata ce lumea vazandu-l de la distanta spune “uite ce pisica!“, de aici asta rezulta, ca e pisica. Prostie dublata de spirit de turma.
2. Crede ca Dona, cateaua mea, e frate-su. Asa imi zice intr-o seara cand Dona latra prin gradina. Cica: “ia uite ce latra frate-meu“. E ciudat sa ai o catea de 9 ani de zile si cineva sa-i zica “Frate”. In aceeasi linie, idiotul, mie mi se adreseaza cu “mami”. Jenant, asta e.
3. Exclus sa incerc vreo munca de educare sistematica. Nu cred sa-l primeasca nimeni nicaieri. Singura poezioara pe care a invatat-o si o repeta la nesfarsit cand se harjoneste este: “Vreau sa merg si eu la scoala/Dar sunt mica si nasoala,/Am coada, gheare si par:/Asta-i tristul adevar“. E mai evident aici decat oriunde ca e infiorator de prost. Nu poti recita o asemenea poezioara cand te joci. Poezia e trista si tu o declami ca pe un cuplet comic. Iarasi, prostie pura.
4. Ieri a depasit orice imaginatie – de aia am si hotarat sa scriu iar de el. Eram cu 2 amici la un ceai din flori de colt si deodata, dupa o absenta de vreo juma de ceas, apare din gradina nenorocitul tarand dupa el cu mare dificultate o cioara imensa, mai mare ca el, ucisa cu lupta grea (dupa relatarile stupefiate si amuzate ale unui vecin socat si el de prostia pe care o incalzesc la san ca pe un sarpe analfabet). O cioara!!! Imensa!!! Motanul are zece luni, e cumva inca pui, ii cumpar inca mancare tip Junior. Cioara avea niste gheare teribil de ascutite. L-am cautat pe nenorocit de zgarieturi, cica cioara se batuse amarnic pentru dreptul la viata si un zbor decent. Acum era moarta, moarta moarta si motanul o tara in casa cu harnicie si excitat nevoie mare de faptul ca in sfarsit pune si el ceva in frigider. Daca nici asta nu e prostie, atunci ce mama naibii e prostia, ca eu nu mai stiu. Are tot ce-i trebuie, mancare de lux, moale, gustoasa si el aduce corbi batrani la cina.
Capac la toate, nu e numai prost, e si mitocan. Vali, amicul meu, vazand sinistrul cuplu tarandu-si rangeul in casa, a strigat: “Uite-o cioara!!!“. Ce-a facut motanul meu? A lasat cioara moarta din gura si i-a raspuns cu obraznicie: “Pup-o-n cur ca sa nu moara!” A spus asta unui musafir pe care nici macar nu-l cunostea bine ca sa zici ca se poate trage cu el de sireturi.
Asta e. Pe asta-l am, cu el defilez.
No Comments