28 februarie 2009
Vuieste presa (ca de obicei). Astazi a vuit pe urmatoarea tema:
Un batran in varsta de 80 de ani a fost aruncat in temnita pentru ca n-a raspuns la apelurile justitiei intr-o pricina funciara. Ii smulsese sora-si doi tarusi de lemn din nu’s ce granita intre loturi pentru ca se certau de la o bucata de meleag.
Legea e lege. Intr-o buna zi, probabil ca dupa hartii si parahartii trimise mosneagului, l-au saltat pentru trespasing.
La 80 de ani a intrat la bashka (in aceeasi zi, membrii clanului care se mardisera in cutare mall bucurestean au fost eliberati din arest).
Taica-miu e batran. Nu mai vede bine si era un cititor infocat. Daca unora le trebuie telescop sa vada Galaxia M81, lui ii trebuie telescop sa vada scrisul “M81″. Nu mai are nici abilitatea sa-si caute si sa-si puna muzica, si a fost toata viata pasionat de muzica. Mintea insa i-a ramas intreaga si imi place sa vorbesc cu el, e unul din putinii oameni care nu ma plictisesc de moarte.
Intr-o zi, foarte pornit sa-l ajut in aceste chestiuni, i-am propus sa-i angajez pe cineva care sa-i citeasca, sa-i procur un obect de ascultat muzica s.a.m.d. El nu e genul care sa contrazica direct si pe fata. Cauta mereu argumentul cu care sa-ti inchizi singur gura. Mi-a raspuns asa:
“Vezi, tu poate privesti moartea ca pe ceva indepartat si imposibil. Cat timp ii aloci? Nici o clipa. Viata e tot ce conteaza acum pentru tine. La mine nu-i asa. Ma gandesc din ce in ce mai fascinat si mai mult la moarte. Incerc sa o inteleg, sa o accept, sa o doresc. Nu fac asta pentru ca strugurii sunt acri, ci pentru ca toata viata am invatat ca nu exista ceva mai important, mai miraculos si e singurul argument metafizic in lumea asta. Si acum imi dau seama ca asa e. Ce ma mai leaga de viata? Aproape nimic. O privesc acum cu adevarat ca pe o rampa de lansare minuscula spre un loc nespus mai implinit, mai desavarsit decat clipele astea putine pe care le petrecem pe pamant. In conditiile date, tu ce vrei sa faci? Sa-mi readuci viata in fata ochilor. Sa ma intorci din drum, sa-mi atragi atentia asupra ceva ce nu ma mai intereseaza. De citit? Cartile sunt in mine toate, se rotesc in mintea mea poate mai limpede decat atunci cand le-am citit. Muzica? O aud mereu intr-o forma mai pura decat sunetele care o formeaza. Toate s-au unit acum, se afla in mine, e zestrea mea cu care trebuie sa plec la drum.”
N-a trebuit sa ma refuze. Mi-a spus toate astea si mi-au ramas in minte pentru totdeauna ca o invatatura pretioasa. Mi-a deschis cu grija portile mintii unui batran si mi-a aratat ca alte comori se ascund acolo si ce-i ofeream eu era jalnic si superficial.
Asta se intampla cand esti batran. Lumea nu mai are importanta pe care i-o dau tinerii. O alarma de bombardament devine un zumzet ridicol. O veste uriasa e un eveniment banal, nedemn de mai multa atentie decat ar putea primi motanul din poala sau papagalul din colivie. Ai altceva, mai important in agenda. Trebuie sa MORI!
Cat mai inseamna, in asemenea conditii, o citatie de la politie? Cat mai inseamna un conflict pe o palma de pamant? Cat mai inseamna o amenda? O decizie judecatoreasca? NIMIC! Toate se aud stinse, de undeva, ca o zarva de nunta, ca un chiuit care nu stii daca e de groaza sau isterie.
Dar flacaii aia tineri si voinici, plesnind de sanatate si prostie, politistii, judecatorii, procurorii, nu stiau asta. N-au discutat cu taica-meu, vezi bine! Au procedat, gospodareste, la arestarea si incarcerarea batranului de 80 de ani. Ceea ce n-am reusit eu – sa-i pun lui taica-meu muzica si literatura – au reusit gaborii cu mosulica ala. L-au readus la viata. Ma indoiesc ca la 80 de ani nu ai un imens recul existential cand te trezesti intr-o celula, pazit de urangutani cu bastoane.
Asa ceva nu se face, indiferent de consecinte. Putin imi pasa mie ca se stabileste un precedent in justitie. Si daca se stabileste, ce? Pune mana si fa 80 de ani ca sa ai dreptul sa te folosesti de precedentul asta daca ai smuls din pamant doua betze! Nu-mi pierd vremea sa spurc aici politia romana, justitia romana si tara in care m-am nascut.
Dar imi pierd totusi putin vremea cu un fapt ulterior:
La Realitatea TV a aparut imediat Cristian Tudor Popescu si a spumegat in stilul lui militaresc impotriva batranului. Spunea ca nimic nu justifica nerespectarea proprietatii, ca asta poate fi un precedent etc. Are dreptate!
Totusi, ii doresc din suflet lui CTP (Dumnezeu sa ma auda acum, ca e cazul) ca atunci cand o sa se afle pe patul de moarte, sa apara o echipa de politisti si sa-i dea o mare amenda. Apoi, nefiind in stare sa o achite la moment, sa-i comute amenda in urmatoarea pedeapsa: lovirea coaielor cu un creion de 200.000 de ori per coi, pe fond muzical Ada Milea in cea mai isterica faza a existentei ei stridente, plus manele si petarde, in fata unei plasme imense pe care sa ruleze un film porno numit “Soseta cu motor” in care Michel Jackson face sex intercostal cu mumia lui Tutankamon pe tavanul unei cabane linistite din turnatoria Sidex.
Asta ii doresc. De ce unul sa moara in puscarie intre politicieni corupti si altul acasa la el in pace si inconjurat de cei dragi?
No Comments