Fetita

Eram odata la Onesti, terminasem treaba, mancam ceva la restaurant si urma sa plec spre Iasi.
La un moment dat, a intrat in sala o batrana mica, slaba si garbova, cu o figura alba ca faina, blajina, sa cerseasca.
Se vedea, nu e obisnuita cu asa ceva. O facea probabil din disperare. “Vindea” un buchetel mic si mototolit de floricele sinilii de camp, care parca ii imitasera cei doi ochi albastri frumosi (ochii nu se schimba cu varsta).
I-am dat un leu si mi-am vazut de ale mele.

Am iesit, am plecat, in tromba (nu-mi place sa fiu mult timp pe drum, de aia conduc de regula ca o salvare in care deja mor si asistentele).
Pe drum, mi-a fugit gandul la babutza aia.

Mi-am dat seama deodata de mojicia mea. Nu luasem florile, nu schitasem nici un gest sa fac asta. Practic, acceptasem ca ea cerseste, cu toate ca buchetul ala era sfiosul paravan al unei demnitati violate. Puteam sa-i platesc mai mult si sa iau florile. Si eventual sa i le fac cadou. Nu am facut asta, i-am aruncat un leu in viteza si mi-am vazut de rahatul meu de masa imputita, ca un om de afaceri ghiftuit si nesimtit ce eram, rumegand in minte false nemultumiri: “Cum sa fac sa castig 5 miliarde in loc de 2 la afacerea aia?”
Batrana era exact victima locului de unde plecasem: platforma petroliera Rafo. Rafinaria intrase pe mainile unor banditi care furau de acolo si duceau fara sa lase in Onesti nici un sfantz. Orasul se ducea incet de rĂ¢pa, lasand in urma oameni saraciti, bani putini, pustietate. Onestiul e un oras de unica folosinta. Cand moare rafinaria, dispare in mizerie si comunitatea. Putinele perioade bune din Onesti au coincis perfect cu perioadele bune de la Rafo.
Fusese si ea, saraca, tanara si demna. Frumoasa, pe masura ochilor ei, poate. Isi cedase pesemne fecioria cu greu, ca pe un trofeu dumnezeesc si poate ca zveltetea mersului ei scosese de la naftalina imaginatia multor ingineri petrolisti.
Avea si ea un buletin de identitate. Daca o ucideai, intrai la puscarie pentru omucidere. Era si ea un om. Era un om, ca si mine, si eu o tratasem ca pe un animal infometat.

Asta gandeam in timp ce faceam viraje din ce in ce mai nervoase pe serpentinele de la iesirea din oras.
Mi-a fost clar ca trebuie sa reglez conturile astea interioare ca sa pot dormi bine, sa-mi pot digera optim haleala.
Am intors si am colindat tot centrul Onestiului, cu gandul sa-i cumpar florile cu bani multi. N-am gasit-o pe biata fetita, peste care trecuse din greseala o intreaga viata de om.

Unii isi doresc o limuzina, altii o insula. Eu imi doresc cu disperare florile acelea albastre, ca sa ma linistesc si cumva ca sa ma iert.

  • parca nu-mi vine sa cred ca mai exista si astfel de oameni. intradevar, incercand sa supravietuim in zilele astea uitam sa mai fim oameni.
    bravo pentru ca incerci sa ramai om printre animale, bravo pentru cum gandesti, bravo pentru ceea ce simti si bravo celor care te-au educat :)

  • Superba postarea asta, imi place mult. E foarte bine ca ti-ai dat seama de greseala facuta, sunt convinsa ca dupa faza aia ai fost mult mai atent in situatii de genul. :)

Join the Discussion

Your email address will not be published. Required fields are marked *