E adevarat ce voi povesti aici, silaba cu silaba.
Asa, deci vine maica-mea pe la mine. Nimeni acasa, baga cheia si intra. In casa, tipenie, singura fiinta vie tacea malc: un ficus imens si ingrozit de ce tocmai era pe cale sa se intample.
Harnica si pusa pe fapte bune, maica-mea il vede – pe el, pe ficus – si o ia mila. Bietul plant avea pamantul uscat si plesnea de sete. Maica-mea, fuga la bucatarie, dupa apa. Robinetul insa avea alta agenda pe ziua aia: in loc sa livreze pretioasa substanta, se apuca sa suga in gol, ca o blonda panicata, cand incep sa sune sirenele de bombardament.
Maica-mea nu se lasa cu una cu doua, si dibui un pet de 2 litri, plin, pe care il si varsa la radacina lihnita a ficusului. In pet, dupa cum usor se poate intui, se afla cea mai scarboasa si duhnitoare palinca ardeleneasca (din aia “buna”, de septej de graghe, daruita de un amic si pe care o pastram sa-mi otravesc dusmanii). In cateva secunde, etanolul a invadat pamantul si duhoarea de pruna s-a incrustat pe veci in toti porii apartamentului.
In momentele de panica stii exact ce sa faci. Nu mai merge cu ezitari, cu stangacii. Ceea ce facu si biata femeie: cu o fluentza perfecta intre actul de a uda planta cu troscot si urmatoarele actiuni, de parca aia era secventa standard, smulse ficusul din pamant si se napusti cu ditamai copacul in singurul loc din casa aia unde era apa: in veceu. Baga planta cu radacina in buda si incepu sa pompeze sus-jos, sa dilueze la maxim cotiledoanele si staminele ficusului (ca asa se numesc mustatile unei radacini, va spun eu daca nu stiti), razand intre timp cu salbaticie, din toate incheieturile de situatia ciudata in care ajunsese din aproape in aproape.
In clipa aia, hopa ca pica si sora-mea. Deschise usa de la intrare: in casa o duhoare infernala de rachiu si maica-mea desfunda veceul cu ficusul icnind de ras si abia apucand sa ingaime printre hohote: “Adina, nu este ceea ce crezi!”
Totul s-a petrecut ca pe masura marilor intamplari teribile – descoperirea focului, trecerea Rubiconului, taierea nodului gordian, asasinarea arhiducelui Austriei: scurt, in 2 minute.


mercik de povestire!
Delicioasa povestea! trebuia totusi descrisa putin si mina adinei
)
of cu ce pofta am putut sa rad