fructul pornit

La cateva zile dupa ce s-a eliberat spiritual, Sandu a primit multasteptata vizita a lui Dumnezeu. Chiar se intreba cand mama naibii o sa-i apara o divinitate in carne si oase, odata ce iata, fiind complet eliberat spiritual era deja timpul sa intre in contact cu locuitorii lumii metafizice.
Acum, cititorul sa nu-si imagineze ca o intalnire cu Creatorul e nu stiu ce mare schepsis pentru un eliberat spiritual. Sansele ca acest blog sa fie citit de o persoana gata eliberata dpdv spiritual sunt extrem de mici, asa ca nu gresesc prea mult daca presupun ca oricine din cei prezenti ar simti ca i se taie picioarele cand i s-ar arata in fata Respectivul.
Ei bine, nu la fel stau lucrurile cu Sandu. Una e sa te intrebi necontenit daca exista sfere ceresti si alta e ca muzica lor sa-ti sune necontenit in urechi ca dintr-un iPod minuscul. Sandu incetase deja de luni de la ora 5.00 p.m. sa mai creada in aparente. Deja Lumea il deranja ca o cortina cazuta inainte de timp peste actul final al unei piese bune. Ba chiar incepuse sa aiba inutilul reflex de-a-si itzi capul in stanga si-n dreapta pentru a incerca sa vada dincolo de aparente. Si chiar se si enerva uneori: “Blestematele astea de aparente! Cum stau ele in fata esentialului ca o cortina cazuta inainte de timp peste actul final al unei piese bune!”
De aceea, o teofanie nu e mare scofala pentru Sandu – chiar daca pentru noi oamenii de rand (captivi dpdv spiritual) este o scofala infinita. Dimensiunea acesteia este invers proportionala cu gradul de libertate spirituala al celui supus respectivei scofale.

Insa in ciuda caracterului cazual al potentialei revelatii mistice, exact in clipa in care pe usa apartamentului a intrat Dumnezeu, Sandu s-a pomenit intr-o postura teribil de ridicola: nu era pregatit pentru o vizita – pentru nici un fel de vizita. Tocmai se trezise si se dezmeticea in fata unei cafele mari. Pe langa ca era zburlit, cu ochii carpiti de somn si in chiloti, mintea lui abia se descleia din lipicioasele tentacule ale etericului zbor hipnotic si el incerca tehui sa isi deseneze programul zilei. E greu sa accelerezi imediat motoarele mintii de la ralentiul undelor Delta la zbarnaiala vioaie a celor Beta, si intrarea Domnului l-a prins pe Sandu exact cand trasese socul si accelera usor. Adica in momentul ala special de la trezire cand cel mai profund gand care poate popula creierul omului este: “Ddddd… ha… clea-clea…. mâmâmâmâ….. bruuuuuu….. etcl. etcl.”

“Nu se poate asa ceva!” isi striga Sandu. “Nu acum!!!” Nu se vedea deloc executand clasicele miscari: cazutul in genunchi cu fata la mocheta, exclamatiile de extaz, perplexitatea standard si acea combinatie perversa de umilinta totala si infinita mandrie care pesemne cuprinde orice pacatos cand da nas in Nas cu cel care a mesterit galaxiile si pe Gil Dobrica.
Dumnezeu nu prea stia cum sta treaba. Toate aparitiile lui se potrivisera nu stiu cum exact. Moise, de exemplu, nu numai ca fusese abordat seara – cand predispozitiile noastre meditative cunosc un varf de intensitate – dar intrarea Domnului in scena fusese pregatita cumva si de incendierea spontana unui boschete; conditii care au creat un teren perfect pentru o extaza instantanee a Alesului. Cu Sandu insa, se vede treaba ca a cam zbârcit-o. Soarele lumina prin ferestre cu acea duritate profana care alunga minunile cât-colo si Sandu insusi il privea nauc de somn si chiar putin revoltat de caracterul neanuntat al intrarii – ori o fi fost doar acea holbare fals agresiva a celui care incearca sa-si reobisnuiasca ochii cu lumina.
– Doamne, bolborosi Sandu. E cel mai important moment al vietii mele, acesta. Sa fiu nepregatit pentru el, l-ar transforma intr-un esec de nesuportat. Te rog sa revii peste 30 de minute gen… Te rog sa nu te superi, 30 de minute e tot ce-ti cer… implora el abia desclestandu-si falcile de oboseala.
Cu toate ca in asemenea momente, calcat de musafiri nepoftiti exact la trezire, oricine s-ar irita, in tonul lui Sandu nu era iritare – literar vorbind. Altfel spus, un bun scriitor observa iritarea unui personaj abia cand aceasta depaseste 4%. In tonul lui Sandu era o doza de iritare de foarte putin peste 2% – deci, in ce ne priveste, tensiunea relatiei lui Sandu cu Dumnezeu nu a trecut de masa critica asa incat sa se poata broda pe marginea unui potential luciferianism al tanarului nostru eliberat spiritual.
Dumnezeu s-a cam dezumflat in fata acestei rugaminti, deoarece era pregatit sa-si transmita, ca de obicei, mesajul catre Ales: abrupt, cu glas de tunet si fara redundante. Ori acum era pus in culmea redundantei: trebuia sa revina peste 30 de minute. In loc de “O, tu, slujitorul meu…” – cum se pregatise sa inceapa, spuse doar “OK, scuze, revin”, zambi usor si se retrase cu spatele, tragand incet usa dupa el. Cu o infinita iubire, evident.

Sandu privi ceasul, era 9.10… Deci pe la un zece fara douazeci avea teofanie…
Ofta ca un afacerist asaltat de dulcile obligatii ale drumului spre Capital Top 300, mai trase un fum din tigara, sorbi o gura de cafea si scruta mental ziua care il astepta. Isi trecu in revista totul in ordinea importantei, mai fuma o tigara, incet-incet se dezmeticea, mintea incepea sa-i functioneze in parametrii diurni. O zi plina de treburi importante. Ptiu, drace, nu e chiar asa usor sa fii eliberat spiritual in ziua de azi.

In usa se auzira cateva batai abia deslusite.
– Da, intra! striga Sandu.