fructul pornit

Suferinta. Un sentiment care construieste necontenit in noi. Momentele cand sufletul si spiritul nostru se intaresc si evolueaza.
Acest nebun prieten al nostru, domnul Faust, a strigat clipei sa se opreasca intr-un moment de mare placere, nu intr-o clipa de iluminare sau intr-o perioada de mare tulburare interioara. Si gestul lui e marcant pentru noi toti. Placerea a devenit etalonul nostru abstract cu care masuram tot.

De ce e suferinta ceva interzis si toxic pentru noi, de ce impulsul asta furios impotriva suferintei, de ce un umanism polarizat impotriva ei? Suntem din cristal, avem o glanda interna care cand sufera se da Universul peste cap? Nu. Au existat culturi unde suferinta era o valoare. In societatea noastra epicureica unde tot ce se produce tinteste placerea, suferinta a devenit un sentiment proscris si asistam ingroziti la ea. Pana si revoltatul social absolut care plange odata cu toata suferinta produsa semenilor de o societate degenerata, in toata anarhia lui, este produsul “cremoseniei” iaurtului, a atingerii fine a banchetei unei limuzine, a “alintaromei” din cafea”, a jacuzziului, masajului, pachetelor 2 in 1 si a tot ce este special facut sa ne alinte cat mai placut simturile. Nu avem voie sa ne doara, sa ne fie sete, sa ne fie foame, sa fim tradati, dezamagiti, bruscati, abuzati. E un sacrilegiu si ridicam ochii spre cer cand se intampla asta. De la cei mai aprigi conservatori pana la cei mai duri anarhisti, toti lupta, cot la cot, impotriva diferitelor tipuri de suferinta si pentru triumful etern al placerii.
“Mi-a placut”/”Nu mi-a placut” e polarizarea cea mai curenta astazi, indiferent de starea sociala sau preferinta politica. Nu “m-a onorat”, nu “mi-a fost util”, nu “m-a convins”, nu “m-a provocat” sau mai stiu eu ce. Nici o valoare este nici pe departe la rangul unde am asezat cu totii placerea. Placerea e coagulantul universal al umanitatii astazi. Daca va veni vreodata o fiinta omnipotenta, un duh dintr-o mare lampa gasita pe Marte si ne va intreba ce vrem, asta va trebui sa-i raspundem daca va fi sa fim sinceri: “Placere!!!”
Nu vrem sa ne fie foame sau frig, nu vrem sa suferim din dragoste sau de saracie, nu vrem sa nu ne placa ceva indiferent cat de bun sau instructiv sau constructiv ar fi. Imbinarea utilului cu placutul e deviza suprema a utilitaristilor. Nu citim literatura care ne provoaca durere sau depresii si sarim de 2 metri in sus cand un apropiat sufera, il ajutam si consolam si facem demersuri urgente pentru reinstaurarea imediata a placerii in zonele afectate.
“Imi place, deci exist” e noua noastra filosofie din pragul unei lunge ere epicureice cand toata cunoasterea umana si mentalul nostru se vor forma dupa principiul placerii. Ce-o sa ne facem daca drumul spre placutul paradis va fi presarat cu 1 milion de ani de infern neplacut? Va fi o proba a adevarului pe care nu vom fi pregatiti sa o trecem.